Soluții și tehnologii avansate în construcții, prezentate de Leviatan Group la InnoConstruct 20244 min. de citit
Desfășurată în perioada 29-30 mai 2024, conferința INNOCONSTRUCT 2024 – Solving the digital puzzle in Construction, organizată de Cluster TEC, a beneficiat de sprijinul grupului nostru de companii și de prezentări inedite susținute de specialiștii noștri.
Evenimentul a adus laolaltă experți din mediul academic, specialiști din domeniul construcțiilor și reprezentanți ai autorităților publice, care au vorbit despre soluții inovatoare și bune practice din acest sector.
Specialiștii grupului nostru de companii au împărtășit din know-how-ul lor în panelurile “BIM în practică” și “Instrumente digitale și tehnologii inovatoare în construcții” și au participat la discuțiile care au avut loc în cadrul workshopului “Transformarea digitală în practică”.
De asemenea, mai mulți membri ai echipei noastre au fost prezenți la standul Leviatan Group de la InnoConstruct, acolo unde le-au oferit participanților o experiență imersivă, prin intermediul ochelarilor HoloLens 2 și Meta Quest 3.
BIM în practică
Cătălin Podaru, CEO Leviatan Group, a vorbit în panelul “BIM în practică” despre digitalizarea studiilor din teren, despre performanța echipamentelor NavVis VLX2 și GeoSLAM și despre implementarea procesului BIM, ocazie cu care a prezentat unul dintre proiectele noastre.
Proiectul a presupus realizarea unui pavilion administrativ, fiind al doilea proiect din portofoliul grupului nostru de companii în care a fost implementat procesul BIM de la început și până la final, respectiv de la faza inițială de concept, până la faza de proiectare. De asemenea, din acest proces nu au lipsit lucrul colaborativ, studiile de teren și georadar înainte de construcție, pentru a depista instalațiile.
„După ce am finalizat etapa de proiectare a acestui proiect, în faza de execuție avem deja o serie de bune practici pentru departamentele de Digital Twin și Asistență Tehnică. Scanăm în timpul execuției anumite faze predefinite și colectăm date despre istoria construcțiilor. Mai exact, scanăm după ce am realizat structura, instalațiile și așa mai departe, până se fac elementele de arhitectură. După aceste scanări, avem rapoarte de calitate generate automat prin care, între modelul 3D și realitatea din teren, softurile noastre fac analiză de conformitate din punct de vedere geometric și emit rapoarte de conformitate a calității”, a explicat Cătălin Podaru.
Transformarea digitală în practică
Workshopul “Transformarea digitală în practică” a reprezentat un bun prilej pentru a aprofunda ideile și soluțiile prezentate în cadrul primului panel al evenimentului. Cu această ocazie, Romina Posea, Șef Departament Planificare și Îmbunătățire Continuă Procese – Leviatan Group, a explicat ce presupune procesul de transformare digitală a unei organizații și care sunt provocările întâmpinate în această călătorie, iar în acest context a prezentat o serie de bune practici din cadrul grupului nostru de companii.
În plus, pe parcursul prezentării, Cristina Ilie, Șef Departament Digital Twin, Topografie și Telemetrie Avansată – Leviatan Group, a evidențiat avantajele pe care le oferă scanerele NavVis VLX2 și GeoSLAM specialiștilor noștri, iar Beatrice Băluță-Siclitaru, Șef Departament Arhitectură – Leviatan Group, a descris modul în care se realizează procesul de proiectare în cadrul proiectului nostru privind consolidarea clădirilor din București.
Echipamente de ultimă generație, aflate în dotarea specialiștilor Leviatan Group, prezentate într-un reportaj PRO TV
Interesul general pentru domeniul construcțiilor este tot mai mare, ceea ce a fost evidențiat și într-un reportaj realizat de PRO TV, în cadrul conferinței INNOCONSTRUCT 2024 – Solving the digital puzzle in Construction. Aici, numeroase firme de profil, inclusiv companiile din cadrul Leviatan Group, au contribuit cu know-how și insight-uri valoroase.
Cătălin Podaru, CEO Leviatan Group, a vorbit în cadrul reportajului despre importanța utilizării tehnologiilor avansate de scanare și analiză a datelor din șantier, pentru a crește performanța în proiectare și a reduce riscul de erori. Atunci când lucrează în sistem BIM, inginerii pot să genereze rapoarte de conformitate a calității în mod automat, pentru o eficiență crescută.
„Acești ochelari de realitate augmentată urmăresc mișcările ochilor și transpun în spațiul real elementele proiectate în 3D, iar acest aparat de scanare LIDAR de înaltă performanță le-a permis colegilor mei să scaneze 20 de imobile în doar 25 de zile”, a explicat Cătălin Podaru.
Reportajul realizat de PRO TV poate fi urmărit aici: https://bit.ly/3R1j15
Creativitatea viitorilor specialiști în domeniul construcțiilor, susținută în cadrul competiției Hackathon
Hackathon, o competiție pentru studenți, organizată în cadrul evenimentului InnoConstruct, a pus în valoare creativitatea viitorilor specialiști în domeniul construcțiilor. Astfel, echipele de studenți înscriere în concurs au prezentat un proiect comun de arhitectură, structură și instalații.
Pentru al doilea an la rând, Giulia, Inginer Proiectant Construcții în cadrul Departamentului Proiectare Structuri la Leviatan Design, care urmează în prezent programul masteral Inginerie Structurală, s-a aflat printre câștigătorii Hackathonului organizat în cadrul evenimentului InnoConstruct.